Ioana Beltic Piassoni

Între restaurare și artă

Întâlnirea cu o expoziție de pictură pe sticlă este, întotdeauna, un motiv de interes pentru admiratorii acestui gen artistic. Așteptările privitorului vizează, așa cum este consacrată prin tradiție, icoana din Transilvania - spațiul istoric și cultural, în care s-a dezvoltat acest meșteșug în Romania, încă din secolele XVII-XVIII. Spre deosebire de icoana bizantina pe lemn (la care canoanele de reprezentare imagistica nu permit nuanțe), icoana pe sticla, neîngrădită de erminii imperative, adaugă, adesea, temei religioase, particularități laice, inspirate din viața cotidiană sau din obiceiurile țărănești locale. Mai mult chiar, elementele de decor și cromatică armonizează rădăcini occidentale și orientale, într-o compoziție originală, cu impact vizual puternic.


Creativitatea Ioanei Beltic Piassoni a valorizat eliberarea de canoane și a deschis culoar către un nou gen de pictura pe sticla – icoane cu îngeri diafani și reinventați - pentru categoria celor mai tineri iubitori de arta: copiii. Istoria artei nu face referire la curente artistice sau pictori preocupați exclusiv de o tematica destinata vârstei infantile. Ioana Beltic, ea însăși mamă, a perceput intuitiv nișa de consacrare și a inițiat-o, cu emoția firească a sensibilității materne, dedicate cultivării spirituale a copiilor, în universul sacru al unei lumi imaculate. Si pictează îngeri inspirați din tărâmuri diverse: iconografie religioasa, basme si povesti, mitologie, cărora le dă viată în imagini expresive, individuale sau în succesiunea narațiunii, impresionante prin expresivitate fizionomica, luminozitate și cromatică intensă.
 
Prin pictura ei, Ioana Beltic Piassoni, restaurator plastic, s-a reinventat în creație și a lansat o provocare artistica, valoroasă în sine prin originalitate, dar, nu mai puțin valoroasă, prin consecințe educative de calitate asupra formarii personalității infantile: o arta cu îngeri, pentru îngeri.

Dr. Filofteia Pally, cercet. st., expert național în etnografie românească,
Vicepreședinte al Asociației Muzeelor în Aer Liber din Romania - AMALR
 
 

1 din 5